Numele meu este Beatrice și așa cum spune și descrierea profilului meu, uneori gândesc în română și alteori în engleză. De aceea acest blog este bilingv. Voi încerca să scriu postările în ambele limbi și voi pune la începutul postării textul în limba în care l-am gândit și mai apoi, dedesupt, textul tradus.
Puțin despre mine. Sunt actriță și profesor de pian și limba română și sunt stabilită la Londra, în Marea Britanie de aproape 8 ani. În 2015 am co-fondat o companie de teatru, alături de alți doi membri, care se numește Eye Opening Theatre. În 2016 am absolvit facultatea; am făcut un curs de licență în actorie pentru scenă și media la Kingston College (afiliat cu University of West London). Mai apoi, în 2019, am devenit membră co-fondatoare a Asociației Dra.ma - Acting for Life, care încurajează dezvoltarea personală prin artele dramatice și organizează concursuri creative gratuite pentru copiii din România. Iar în 2020 am început încă o adventură și anume un canal de YouTube dedicat copiilor și pre-adolescenților, care se numește Make-believe Storytime. Această colaborare între trei femei creative (o scriitoare, o graficiană și o actriță) oferă un content inspirațional, educativ și distractiv. Cred că e îndeajuns de lungă prezentarea asta. A ieșit mai formală decât inteționam. Mă gândesc că e bine să o închei aici. Cred că veți avea șansa să mă cunoașteți mai bine prin intermediul blog-ului.
Acum puțin despre de ce vreau să scriu și ce veți găsi pe acest blog. Când aveam vreo 13 ani să ai un blog era o modă, din ceva motiv. Am tot încercat să îmi dau seama de ce, dar n-am reușit. Eu am folosit blog-ul ca un fel de jurnal public. Cred că, într-un mod subtil (atât de subtil cât puteam la vărsta respectivă) încercam să le spun oamenilor ce simțeam și gândeam despre ei, despre diverse teme, despre viață. Au făcut acești oameni vreodata legătura? Nu am nici cea mai vagă idee. Acum m-am apucat să scriu din nou, nu pentru că vreau să fac o carieră din asta - nici nu știu dacă asta mai e o opțiune - is blogging still a thing? - și nici pentru că am impresia că ceva din ce am eu de spus va schimba lumea, cel puțin nu la o scară mare. Ideea e că din când în când, dau peste câte o bucățică de text, un poem, o postare, care mă face să mă simt mai bine, care îmi arată că nu sunt eu singura care se simte în vreun fel sau altul. Așa că asta încerc să fac cu blog-ul ăsta. Să scriu despre mine, despre sentimentele mele, despre călătoria mea, pentru că mă ajută și pentru că poate una din postările astea să fie acea postare pentru cineva; să fie textul acela pe care o persoană îl găsește în momentul potrivit, când poate și ea trece prin același lucru, stare și așa mai departe.
Nu sunt scriitoare cu studii. Adică nu am studiat literele sau jurnalismul, nici măcar la clasa de filologie nu am fost; am studiat muzică la Liceul (acum Colegiul) de Arte 'Sabin Drăgoi' din Arad. Pentru mine să scriu a fost întotdeauna, pur și simplu, o descărcare. Sunt plecată din țară de ceva vreme, după cum am spus mai devreme, așa că e posibil ca gândirea mea să fie adeseori pe jumătate într-o limbă și pe jumătate în cealaltă, prin urmare se poate ca unele formulări traduse din engelză în română și vice-versa să nu sune așa de bine. Bineînțeles că îmi voi da silința să traduc cât mai exact, dar vă rog anticipat să mă scuzați dacă nu reușesc. Poate că ăsta va fi farmecul blog-ului, cine știe?
Cam asta cred că ar fi postarea de introducere.
Momentan am pus în Google următoarea frază: is blogging still a thing in 2021? ca să nu uit să caut mai târziu.
***
Hello! My name is...
In Arad, my hometown, we say 'Ceau' (similar to the Italian 'Ciao') instead of 'Bună' or 'Salut' (two other ways of saying 'Hello' in Romanian - this is starting to sound like a language lesson...).
My name is Beatrice and as you can see from the description of my profile, I sometimes think in Romanian and other times in English. That's why this blog is bilingual. I will be trying to write each post in both languages, putting first the text in the language in which I thought it and then the translation.
A little bit about me. I am an actor, a piano and Romanian tutor and have been living in London, UK for nearly 8 years now. In 2015, together with two other members, I co-founded a theatre company called Eye Opening Theatre. In 2016 I graduated with a degree in Acting for Stage and Media from Kingston College (validated by the University of West London). Afterwards, in 2019, I became a co-founding member of Dra.ma - Acting for Life, an association which encourages personal development through performing arts and organises free creative competitions for children in Romania. Then in 2020 I started a new adventure, namely a YouTube channel, called Make-believe Storytime. This collab between three creative women ( a writer, a graphic designer and an actor) offers an educational, creative and inspirational content. I think this introduction is long enough. It also came out a little more formal than I was hoping. It's best I end it here. I think you'll have a chance to get to know me better through the blog.
And now a little bit about why I want to write and what you will find on this blog. When I was about 13 having a blog was fashionable for some reason. As an adult, I kept trying to figure out why but couldn't. I used it like a public diary of sorts. I was subtly (as subtly as I could at that age) letting people know how I felt about them, about different topics, life. Did they ever actually make the connection? No idea.
I started writing again now, not because I want to make this a career - I don't even know if that's an option anymore - is blogging still a thing? - and certainly not because I think what I have to say will change the world. At least not on a large scale. The thing is that every so often I come across a piece of writing, a poem, a post, that lifts my spirit, that shows me I'm not the only one feeling this way or that. So here's what I'm attempting with this - to write about me, my feelings, my journey, because it helps me and because maybe one of these posts will be that post for someone; that piece of writing that someone finds at a time in which it just so happens that they are going through thing, state of mind and so on.
I am not a trained writer. I didn't study Languages or Journalism, at university or in highschool (which is the equivalent of the years of GSCE and A Level/ College for my UK friends). Before uni I attended a vocational school (kinda' like a performing arts school where you study music, for example, alongside your regular subjects) called Liceul de Arte Sabin Drăgoi, so language and grammar were not exactly my focus. Writing has simply always been a way of unloading. I have also left my native country quite a while ago, as I previously mentioned, so sometimes my thoughts might be 50% Romanian and 50% English. Therefore, the phrasing may sometimes be off and I might be translating expressions from English into Romanian and vice versa, which may not sound great. I'll do my best to translate as accurately as possible, but please excuse me if I don't always manage it. Maybe that'll be the charm of the blog, who knows?
I think this is it for the introduction post.
I've just put the following into Google: is blogging still a thing in 202l? - just so I don't forget to look it up later.
Comments
Post a Comment